Social democrații ieșeni au participat la manifestările din ziua de 9 mai

Social democrații ieșeni au participat astăzi la evenimentele care marchează Ziua Independenței de stat a României, Ziua victoriei Coalitiei Națiunilor Unite în cel de al doilea război mondial și Ziua Europei.

La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputatilor: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Independenţa astfel proclamată trebuia consfinţită şi apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene.

Cel de-al doilea eveniment care marchează ziua 9 mai, este în anul 1945, când Aliaţii au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celui de al doilea război mondial.

Al treilea eveniment punctat astazi este Ziua Uniunii Europene, pentru a marca declarația ministrului francez de externe Robert Schuman. Acesta propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Comments are closed.