Senatorul PSD Iaşi, Victorel Lupu, relansează proiectul de regularizare a albiei Siretului pe raza comunei Al.I. Cuza

Un proiect important din judeţ ar putea fi deblocat în această primăvară. După ani la rând de întârzieri, Guvernul va adopta o hotărâre prin care se va face primul pas concret în relansarea proiectului de amenajare a albiei râului Siret de pe raza comunei Alexandru Ioan Cuza. Proiectul a fost publicat luna trecută pe site-ul Ministerului Apelor şi Pădurilor, iar în aceste zile va fi finalizată dezbaterea publică.

Subiectul a fost pus în discuţie în plenul Senatului de către parlamentarul ieşean Victorel Lupu în luna martie.

„Vreau să atrag atenția asupra unui proiect inițiat acum aproximativ 10 ani de zile și care nu a fost finalizat nici până astăzi. Este vorba despre amenajarea albiei râului Siret în dreptul localității Alexandru Ioan Cuza, din județul Iași.
Coșmarul locuitorilor acestei comune a început în 2005, când, din cauza precipitațiilor și a viiturilor, pe unele porțiuni ale râului Siret s-au produs eroziuni accentuate. Acestea au produs pagube materiale semnificative pentru cel puțin 150 de oameni și au afectat 80 de hectare de terenuri agricole și 15 hectare de terenuri împădurite. De asemenea, au fost deteriorate sever rețelele de drumuri și cele de utilități” a menţionat senatorul Victorel Lupu în interpelarea formulată către Ministerul Apelor şi Padurilor.

 

Comments are closed.