Punctul de vedere al preşedintelui PSD Iaşi, Maricel Popa, în urma şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD

Punctul de vedere al preşedintelui PSD Iaşi, Maricel Popa, în urma şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD de astăzi:
"Lucrurile sunt acum foarte clare. Am ajuns la concluzia că trebuie să strângem rândurile, să dăm dovadă de unitate şi echilibru. Sunt destui cei din exterior care vor să destabilizeze PSD-ul, nu trebuie să o mai facem şi noi, cei din interior.
S-a discutat democratic, s-a votat, s-a luat o decizie. Aşa trebuia procedat de la început. Sunt pentru luarea deciziilor în structurile statutare ale PSD. Am susţinut şi susţin transmiterea mesajelor în interiorul partidului.
Guvernul trebuie să continue coerent realizarea măsurilor din programul de guvernare, cu care s-au câştigat detaşat alegerile locale şi parlamentare. Sunt un om de partid şi am susţinut astăzi redescoperirea echipei PSD. Echipa care a câştigat votul românilor pentru un mandat de 4 ani şi care s-a angajat că va realiza autostrăzi, drumuri, spitale şi şcoli.
Misiunea noastră, atât la nivel central, cât şi la nivel local este să continuăm performanţele economice înregistrate anul trecut, creşterea salariilor, pensiilor, dar şi măsurile de sprijinire a producătorilor naţionali.
Nu avem timp de pierdut. La Iaşi avem foarte multe proiecte în derulare pe care vrem să le ducem la bun sfârşit. Astea sunt lucrurile de care trebuie să ne ocupăm, nu de dispute interne".

Comments are closed.