Preşedintele UNJR a analizat situația creată prin decizia CCR privind revocarea şefei DNA

Preşedintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), magistratul Dana Gîrbovan, a analizat situația creată prin decizia CCR privind revocarea şefei DNA, susținând că amânarea punerii în executare a hotărârii incită, practic, cetățenii să nu mai respecte legea.
„Faptul că la atâtea zile după decizia Curții Constituționale, prin care Preşedintele României a fost obligat să emită decretul de revocare a procurorului-şef DNA, Laura Codruța Kovesi, încă stăm să dezbatem dacă aceasta trebuie sau nu respectată, arată din păcate cât de disfuncțional a ajuns statul român.
În momentul în care pentru însuşi Preşedintele României respectarea deciziilor Curții Constituționale şi, implicit, a Constituției devine opțională, indiferent de motivele invocate, se pune sub semnul îndoielii întreg stabilimentul statului de drept. Dacă preşedintele încalcă legea, Constituția, de ce ar mai fi aceasta respectată de restul cetățenilor? În fond, fiecare poate găsi un motiv să nu respecte legea şi Constituția, aşa cum face şi preşedintele” a declarat Dana Gîrbovan.

Comments are closed.