Deputatul ieșean Tudor Ciuhodaru propune un proiect de lege privind servicii medicale gratuite pentru gravide

Deputatul ieșean Tudor Ciuhodaru propune un proiect de lege prin care toate consultaţiile, investigaţiile şi tratamentele necesare unei evoluţii normale a sarcinii vor fi asigurate gratuit.

Proiectul a trecut de Comisia de Sănătate şi va intra în această săptămână în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.
Adoptarea acestui demers legislativ va duce atât la îmbunătăţirea monitorizării sarcinilor, constituind astfel o măsură de prevenţie pentru patologia materno-fetală şi va constitui un sprijin pentru multe femei, în special salariate, ce amână aducerea pe lume a unui copil din considerente economice.

Concret, adoptarea acestui proiect ce prevede asigurarea accesului gratuit la servicii medicale pentru mamă și copil, va reduce la jumătate numărul deceselor din prima zi de naștere (crescând numarul gravidelor ce se prezentă la medic) și totodată va stimula natalitatea.

Proiectul a fost elaborat dupa modelul din Marea Britanie care a introdus aceste gratuităţi încă din 1948 în National Health Service realizând una din cele mai mici mortalităţi infantile din lume.

"Vreau ca România să adopte politici publice și strategii clare pentru rezolvarea problemei demografice. Acest proiect de lege corectează măcar o parte din aceste consecinţe nefaste şi introduce într-adevăr politici demografice în cadrul unui program naţional de stimulare a natalităţii El se alatură celui pe care l-am inițiat în sesiunea parlamentară precedentă ce prevede încurajare natalității prin stimulente fiscale reale acordate în funcție de numărul de copii din familiile care muncesc" a declarat parlamentarul ieșean.

Comments are closed.