Congres extraordinar al PSD!

În ședința de ieri a Comitetului Executiv Național al PSD s-a propus convocarea Congresului extraordinar al partidului în luna martie.
„Vreau să redefinim programul de guvernare, vreau să eliberăm societatea românească de presiunile pe care le pun grupurile ilegitime, să ne implicăm în democratizarea societăţii româneşti, vreau să angajăm PSD în cel mai ambiţios program de dezvoltare pe termen lung“, a declarat Liviu Dragnea.
Totodată, în cadrul întâlnirii a fost votată în unanimitate rezoluția privind excluderea din partid a domnilor Mihai Chirica, Gabriel Vasile Harabagiu și Sorin Avram Iacoban.
„Cei trei sunt excluşi de drept din partid din acest moment. Din păcate, deşi e Ziua Îndrăgostiţilor, nu am putut să-l salvez pe niciunul dintre ei. Nu am putut să-i separ“, a declarat Maricel Popa.

Comments are closed.