Comunicat de presă

PSD Iași se delimitează în mod categoric de ultimele afirmații și atitudinea primarului Mihai Chirica cu privire la actuala situație politică din România și din partid.

Catalogăm drept inacceptabilă poziția unui membru PSD care încearcă să destabilizeze organizația ce l-a susținut în obținerea mandatului de primar. De altfel, Mihai Chirica s-a remarcat în ultima perioadă numai prin ieșirile publice împotriva conducerii PSD. Această atitudine conduce la o stare de tensiune și de frustrare în rândul membrilor organizației de la Iași.

Încă de la început, în calitate de președinte al PSD Iași, am susținut ideea de unitate și sprijin reciproc. Obiectivul nostru este ca Iașul să beneficieze de cât mai multe fonduri guvernamentale și europene pentru dezvoltare și modernizare. Ne ingrijorează faptul că razboiul lui Mihai Chirica cu Liviu Dragnea și afirmațiile la adresa acestuia afectează starea de normalitate pe care încercăm să o imprimăm în organizația de la Iași. Au fost destule momente tensionate în interiorul PSD Iași, multe dintre ele generate chiar de Mihai Chirica. Acesta ar fi trebuit să se preocupe mai mult de problemele orașului și de bunăstarea ieșenilor. Nu ne mai permitem alte conflicte. Acest lucru ar putea avea repercusiuni asupra ieșenilor. Scopul nostru este să ducem la îndeplinire programul de guvernare local promis ieșenilor în campania precedentă.

Mihai Chirica este la ora actuala cel mai bun reprezentant al opoziției de la Iași, cu toate că domnia sa afirmă că este și va rămâne membru al PSD.

Observăm că în opinia sa tot ceea ce înseamnă actualul PSD este rău, doar grupul din care face parte dumnealui reprezintă binele. De tirada criticilor nu au scăpat nici colegii cu statute vechi în PSD Iași cărora Mihai Chirica își permite să le dea lecții de moralitate și competență.

În altă ordine de idei, afirm cu tărie că la Iași există un singur PSD. Nu pot să accept faptul că președintele PSD Iași nu a fost consultat sau nici măcar informat despre poziția Organizației Municipale cu privire la susținerea manifestată față de Sorin Grindeanu. Vom avea imediat discuții cu membrii organizației municipale pentru a vedea dacă acesta este într-adevăr punctul de vedere al tuturor membrilor din organizația municipală.

Totodată, vom avea consultări cu primarii, parlamentarii și presedintii de organizații din județul Iași cu privire la starea de fapt existentă.

Maricel Popa

Președintele Organizației Județene Iași a PSD

Comments are closed.