Comunicat de presă, 14 aprilie 2016

Femeile Social-Democrate din România au demarat în această perioadă premergătoare campaniei electorale pentru alegerile locale o serie de acţiuni cu scopul de a maximiza şansele femeilor care vor candida pentru posturile de primari, consilieri judeţeni şi locali.

La invitaţia preşedintei social-democratelor din Iaşi, consilierul judeţean Mihaela Ivancia, preşedinta social-democratelor din România, eurodeputatul Viorica Dăncilă va fi prezentă la întâlnirile cu membrii PSD din Ţibăneşti şi din Strunga, pentru a-şi exprima susţinerea implicării directe şi active a femeilor în decizia politică, dar şi pentru a împărtăşi din experienţa sa doamnelor susţinute de organizaţiile locale pentru funcţiile de primar în cele două localităţi.

Întâlnirile vor avea loc sâmbătă, 16 aprilie, la ora 18, în Căminul Cultural din Ţibăneşti şi duminică, 17 aprilie, la ora 12.30, la Căminul Cultural din Fărcăşeni, comuna Strunga.

Comments are closed.