Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit la sediul PSD

Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit joi, 31 martie 2016 la sediul PSD. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că se așteaptă o decizie a instanței în cazul cererii DNA de arestare preventivă a Olguței Vasilescu, urmând ca săptămâna viitoare să se ia în discuție o variantă privind candidatul social-democrat la Primăria municipiului Craiova.

"Am discutat foarte mult, vă spun cu sinceritate, cazul Olguței Vasilescu și atât eu, cât și colegii mei am fost foarte afectați de imaginea colegei noastre în cătușe. Au fost imagini, pentru mine și pentru noi, cu puternic impact emoțional. Nu știm exact ce e în dosar, n-am văzut decât, ca și dumneavoastră, ce a apărut public. În ceea ce privește întrebarea legată de ce vom face la Craiova, nu am fost de acord să purtăm o discuție astăzi. Așteptăm cu foarte multă atenție decizia instanței de astăzi. Sigur, uman suntem alături de Olguța, este colega noastră, ea a fost susținută, pentru Primăria Craiovei. A fost un primar foarte bun, a făcut foarte multe în municipiu. Așteptăm decizia de astăzi și în funcție de asta vom avea o întâlnire cu colegii din organizația de la Dolj săptămâna viitoare", a afirmat Liviu Dragnea, într-o conferință de presă, la finalul Biroului Permanent Național al PSD.

Social-democrații vor da curs invitației la consultările ce ar urma să fie organizate de președintele Klaus Iohannis pe tema pachetului de legi privind siguranța națională și vor prezenta șefului statului un punct de vedere foarte bine structurat, a afirmat, joi, președintele PSD, Liviu Dragnea.

"Din câte am înțeles, este o certitudine această dorință a președintelui să invite partidele pentru consultări pe acest pachet legislativ. PSD va merge sigur, cu precizarea că trebuia făcută mai demult această întâlnire. Este o discuție foarte importantă pentru statul român, pentru siguranța națională și pentru siguranța persoanei din România. PSD are foarte clar definit ceea ce susține. Pe de-o parte, să nu fie știrbită capacitatea investigativă a statului român, capacitatea instituțiilor statului de a asigura protecția persoanelor, cetățenilor români, împotriva terorismului și a altor acțiuni de genul acesta, iar, pe de altă parte, drepturile fundamentale ale cetățenilor să nu fie știrbite", a declarat Liviu Dragnea într-o conferință de presă susținută la finalul BPN al PSD, întrebat dacă a primit o invitație la consultări pe această temă.

mai mult citiți pe psd.ro

Comments are closed.